27.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 280/8

—

constată că există o lipsă de date statistice fiabile cu privire la „lucrătorii frontalieri”;

—

insistă ca articolul 5 al Directivei privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul liberei circulații a lucrătorilor [COM(2013) 236] să fie modificat astfel încât să permită statelor membre inclusiv să desemneze structuri transregionale pentru promovarea, analizarea, monitorizarea și sprijinirea egalității de tratament pentru toți lucrătorii sau membrii familiilor acestora;

—

subliniază că birourile naționale de coordonare EURES (care vor fi instituite începând din 2015) ar trebui sistematic să coopereze îndeaproape cu autoritățile locale și regionale;

—

atrage în plus atenția asupra rolului fundamental pe care îl joacă organismele transregionale de consultanță și expertiză;

—

regretă că lipsa de coordonare în ceea ce privește reglementările în materie de salarii minime conduce, în special în regiunile de frontieră, la riscul externalizării sectoarelor și serviciilor care utilizează intensiv mâna de lucru și la dumping social.

Raportor

dl Karl-Heinz LAMBERTZ (BE-PSE), ministru-președinte al Comunității germanofone din Belgia

1.

reamintește că Strategia Europa 2020 subliniază atât impactul pozitiv pe care îl are mobilitatea asupra integrării pieței europene a forței de muncă, cât și efectele acesteia asupra îmbunătățirii adaptabilității și capacității de inserție profesională a lucrătorilor din UE;

2.

constată că insuficiența paradoxală a forței de muncă în anumite domenii afectate de o rată a șomajului de lungă durată, mai ales în rândul lucrătorilor slab calificați, impune creșterea flexibilității și mobilității în zonele frontaliere europene;

3.

subliniază că mobilitatea oferă – mai ales tinerilor – ocazia de a își perfecționa competențele și cunoștințele și de a dobândi noi experiențe. Prin urmare, sprijină ferm inițiativele Comisiei Europene dedicate în special tinerilor, ca, de exemplu, Inițiativa europeană privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, inclusiv programul „Garanția europeană pentru tineret”, adoptat în martie 2013, inițiativa emblematică „Tineretul în mișcare” sau proiectul-pilot „Primul tău loc de muncă EURES”;

4.

subliniază dimensiunea socială a mobilității profesionale și contribuția acesteia la promovarea creșterii durabile și favorabile incluziunii;

5.

salută decizia Comisiei Europene de a moderniza și îmbunătăți rețeaua EURES pentru mobilitatea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, aceasta putând contribui la creșterea mobilității lucrătorilor între statele membre. Totodată, această reformă ar trebui să contribuie la facilitarea mobilității în zonele frontaliere, unde se înregistrează cele mai ridicate fluxuri de mobilitate, consolidând totodată într-o măsură și mai mare rețelele EURES T existente.

6.

constată că de la adoptarea, la 29 septembrie 2004, a primului aviz al Comitetului Regiunilor pe tema lucrătorilor din zonele de frontieră au apărut noi provocări, dar și noi posibilități în raport cu mobilitatea profesională;

7.

salută prezentarea de către Comisie a propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul liberei circulații a lucrătorilor [COM (2013)236], care își propune să asigure aplicarea efectivă a Regulamentului (UE) nr. 492/2011 din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii. Consideră că particularitatea juridică a unei propuneri de directivă care pune în aplicare un regulament, care, prin natura sa, produce, în principiu, efecte directe, relevă intensitatea provocărilor juridice și administrative care persistă la nivelul legislației și administrației naționale în domeniul liberei circulații a lucrătorilor. Insistă ca articolul 5 al directivei să fie modificat pentru a permite statelor membre inclusiv să desemneze structuri transregionale pentru promovarea, analizarea, monitorizarea și sprijinirea egalității de tratament pentru toți lucrătorii sau membrii familiilor acestora. Solicită ca și CoR să fie inclus între destinatarii raportului privind punerea în aplicare a acestei directive (articolul 10);

8.

salută adoptarea Regulamentului (UE) nr. 492/2011 din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii, care codifică Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 și care consolidează drepturile lucrătorilor mobili, asigurând totodată aplicarea legislației existente;

9.

recunoaște impactul pozitiv al Regulamentului (CE) 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și al Regulamentului (CE) No 987/2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004, astfel cum a fost modificat ultima dată de Regulamentul (UE) 465/2012, care au simplificat și modernizat legislația Uniunii;

10.

sprijină inițiativa Comisiei Europene menită să asigure o mai bună protecție a drepturilor lucrătorilor detașați, care constituie un grup considerabil de lucrători în anumite zone transfrontaliere. Directiva propusă privind aplicarea Directivei 96/71/CE poate contribui la reducerea insuficiențelor existente în materie de aplicare și la îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile naționale responsabile. Reamintește totuși avizul său din 29 noiembrie 2012 în care:

11.

reamintește că peste o treime dintre cetățenii UE trăiesc în zone transfrontaliere, unde trecerea frontierei în drumul spre o activitate recreativă, spre un eveniment cultural sau spre locul de muncă face parte din viața lor cotidiană. În consecință, obstacolele de natură juridică și practică sunt deosebit de problematice în aceste zone;

12.

constată că există o lipsă de date statistice fiabile cu privire la „lucrătorii frontalieri”, adică în conformitate cu definiția din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, și anume „orice lucrător încadrat în muncă pe teritoriul unui stat membru și avându-și reședința pe teritoriul unui alt stat membru în care se întoarce, în principiu, zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână”. Potrivit „Raportului științific privind mobilitatea lucrătorilor transfrontalieri din UE-27/țări SEE/AELS”, elaborat pentru Comisia Europeană în 2009, în perioada 2006-2007 numărul lucrătorilor transfrontalieri din UE (inclusiv din țările SEE/AELS) se ridica la aproximativ 780 000 de salariați. Între 2000 și 2006-2007, pentru UE-15/SEE/AELS, numărul total al lucrătorilor frontalieri a crescut cu 26 %;

13.

constată că cele mai multe fluxuri de navetiști transfrontalieri sunt concentrate în nord-vestul Europei și în partea de sud a Scandinaviei. De asemenea, gradul de mobilitate profesională transfrontalieră este considerabil de-a lungul noilor frontiere interne (de exemplu, între Estonia și Finlanda sau între Ungaria și Austria). În 2012, Asociația regiunilor europene de graniță a publicat un raport detaliat în care se analizează gradul de mobilitate profesională transfrontalieră în diferite zone geografice și care precizează nevoile de informații și de servicii ale lucrătorilor frontalieri;

14.

subliniază că impactul extinderii UE din 2004 și din 2007 asupra mobilității profesionale de-a lungul „fostelor” frontiere externe rămâne moderat. Navetiștii originari din statele membre „noi” nu reprezintă mai mult de 15 % din lucrătorii transfrontalieri din UE. Cu toate acestea, cererile de informații cu privire la oportunitățile de angajare și la condițiile de muncă din țările învecinate au înregistrat o creștere semnificativă de-a lungul „vechilor” frontiere externe, mai ales după ridicarea, în mai 2011, a tuturor restricțiilor care au mai rămas în vigoare pe piața forței de muncă, cu excepția celor aplicabile Bulgariei și României;

15.

subscrie opiniei Comisiei (1) potrivit căreia numărul de lucrători mobili în Europa este prea scăzut pentru a realiza o piață europeană a forței de muncă în adevăratul sensul al cuvântului. Într-adevăr, potrivit anchetei privind forța de muncă în UE, în 2011 doar 3,1 % din cetățenii europeni cu vârstă activă (15-64 de ani) locuiau într-un alt stat membru al UE decât în propria țară. Comitetul Regiunilor este de părere că numărul lucrătorilor transfrontalieri ar putea fi mai ridicat, mai ales dacă cetățenii ar putea beneficia de informații mai bune și mai fiabile, precum și de sprijin individual. Sindicatele ar putea contribui în mod special la acest sprijin, de exemplu apărând muncitorii angajați într-un mediu multinațional. Aceste obiective ar trebui să se reflecte și în consultările pe marginea priorităților programelor financiare Europene în perioada 2014-2020. De asemenea, Comitetul invită statele membre să asigure finanțarea suficientă a priorităților EURES;

16.

salută inițiativa Comisiei Europene lansate în 2012 în vederea examinării măsurilor fiscale pentru lucrătorii transfrontalieri. Obstacolele de natură fiscală rămân una dintre principalele surse ale problemelor pe care le întâmpină lucrătorii frontalieri, care încă se confruntă cu dificultăți în obținerea beneficiilor, scutirilor și reducerilor fiscale pe care le-ar obține dacă nu ar avea statutul de lucrători transfrontalieri;

17.

consideră complexitatea normelor de coordonare a sistemelor de securitate socială drept o provocare majoră. Este aproape imposibil să se reducă problemele legate de diferențele dintre sistemele de securitate socială din UE, întrucât normele legislative și administrative la nivel național se schimbă constant și dau mereu naștere la noi provocări. În consecință, accesul la informații fiabile și actualizate cu regularitate și la servicii de consultanță ar trebui îmbunătățit în continuare. Întrucât situația lucrătorilor frontalieri diferă dramatic de situațiile tipice, aceștia ar trebui să aibă acces la informații individuale. Serviciile electronice constituie un instrument important, însă nu pot înlocui serviciile personalizate;

18.

afirmă că deseori survin incertitudini cu privire la modul în care ar trebui interpretate și aplicate temeiurile juridice existente. Prin urmare, unele probleme apar deseori numai ca urmare a lipsei unui consens în rândul autorităților publice cu privire la modul de punere în aplicare a legislației corespunzătoare;

19.

este conștient de faptul că obstacolele culturale, precum insuficiența cunoștințelor lingvistice, nu pot fi depășite pe termen scurt. Totuși, organizarea unor cursuri de limbi străine mai bine adaptate ar putea contribui la schimbarea atitudinii față de mobilitatea profesională. În plus, instituirea unor mecanisme care să promoveze învățământul profesional, stagiile și uceniciile atât pentru studenți, cât și pentru lucrători este de o importanță fundamentală pentru promovarea flexibilității și mobilității în regiunile de frontieră europene;

20.

constată că lipsa recunoașterii calificărilor profesionale rămâne încă un obstacol în calea liberei circulații a lucrătorilor. Pentru a facilita mobilitatea profesională, în decembrie 2011 Comisia Europeană a adoptat o propunere de modernizare a Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale, care introduce cardul profesional european și facilitează accesul la informații. Totuși, în special profesiile reglementate rămân problematice, deoarece acestea necesită dovada unor calificări profesionale specifice în conformitate cu legislația națională. În astfel de cazuri, procedurile de recunoaștere pot să fie complexe și să înregistreze diferențe foarte mari de la un stat membru la altul;

21.

își exprimă temerea cu privire la faptul că începând din 2015 se va acorda mai puțină prioritate consultanței furnizate lucrătorilor și persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dat fiind că accentul se va pune mai degrabă asupra plasării lucrătorilor „pe postul potrivit” și a furnizării de servicii pentru angajatori decât asupra consilierii cu privire la securitatea socială, la impozite și la condițiile de muncă și salariale. Comitetul dorește să sublinieze că furnizarea de consultanță pentru lucrători și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă ar trebui, din contră, consolidată, de exemplu, prin îmbunătățirea punctelor de informații frontaliere pentru muncitori și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și prin creșterea posibilităților pe care le au la dispoziție partenerii sociali în ceea ce privește acordarea de consultanță pentru lucrătorii frontalieri;

22.

regretă că lipsa de coordonare în ceea ce privește reglementările în materie de salarii minime conduce, în special în regiunile de frontieră, la riscul externalizării sectoarelor și serviciilor care utilizează intensiv mâna de lucru și la dumping social. Comitetul solicită, prin urmare, o coordonare a salariilor minime la nivel european, acordându-se atenția cuvenită condițiilor de pe piața forței de muncă și rolului partenerilor sociali;

23.

constată că diferențele dintre nivelurile salariile și/sau impozitelor pot constitui un stimulent pentru relocarea întreprinderilor din zonele de frontieră în țara vecină. Pentru salariați, consecința este că ei devin involuntar lucrători transfrontalieri;

24.

speră că reformele menite să conducă la o uniune bancară a UE vor aborda problema fragmentării piețelor de capital, care constituie un obstacol major în calea egalității condițiilor de acces la capital pentru IMM-urile din regiunile de frontieră;

25.

constată că diferențele înregistrate de nivelurile salariilor între statele membre „noi” ale UE și cele „vechi” pot uneori să favorizeze introducerea unor niveluri salariale de dumping și existența unor condiții de muncă necorespunzătoare. Această situație creează o problemă specială pentru serviciile de consultanță existente de la vechile frontiere externe. Comitetul recomandă Comisiei să ia toate măsurile necesare pentru ca lucrătorii frontalieri care provin din state în care nivelul salariilor este mai scăzut să nu fie discriminați în statele cu niveluri salariale mai ridicate;

26.

reamintește că nivelul mobilității profesionale transfrontaliere depinde de diferiți factori. Diferențele salariale și oportunitățile mai bune de angajare sunt factori determinanți importanți. Existența unor rețele regionale și transfrontaliere de transport public bine dezvoltate și stăpânirea limbii țării vecine se numără, de asemenea, printre factorii importanți care facilitează mobilitatea profesională transfrontalieră;

27.

subliniază că birourile naționale de coordonare EURES (care vor fi instituite începând din 2015) ar trebui sistematic să coopereze îndeaproape cu autoritățile locale și regionale;

28.

consideră că o cooperare transfrontalieră sistematică între autoritățile regionale și locale constituie o condiție importantă pentru a atrage atenția organismelor naționale asupra problemei pe care o reprezintă obstacolele din calea mobilității și a încercărilor de a le depăși;

29.

subliniază valoarea adăugată a informațiilor și a serviciilor de consultanță puse la dispoziția lucrătorilor frontalieri din regiunile de la granițele europene și din regiunile transfrontaliere. Există peste 35 de puncte de informare la nivel regional/local care oferă consultanță și informații individuale lucrătorilor transfrontalieri. Experiența și cunoștințele lor de specialitate ar trebui utilizate la nivel european și național atunci când se încearcă să se găsească soluții la problemele existente;

30.

recunoaște eforturile depuse în zonele de frontieră europene în vederea facilitării mobilității profesionale transfrontaliere și totodată a găsirii de soluții la obstacolele din calea mobilității. Au fost publicate mai multe rapoarte care analizează în detaliu problemele și provocările cu care se confruntă lucrătorii frontalieri din anumite regiuni transfrontaliere (de exemplu raportul privind obstacolele din calea mobilității în regiunile Galicia-Portugalia de Nord sau din regiunile Sønderjylland-Schleswig). În plus, atrage atenția asupra rolului fundamental pe care îl joacă organismele transregionale de consultanță și expertiză, ca, de exemplu, grupul operativ pentru lucrătorii frontalieri din Marea Regiune SaarLorLux, care lucrează îndeaproape cu partenerii sociali și economici transnaționali și cu factorii de decizie politică de la nivel european și național. Sprijină orice efort investit în garantarea sustenabilității acestor organisme;

31.

consideră că instrumentul juridic al Uniunii, Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT), oferă noi posibilități de promovare și facilitare a mobilității profesionale în UE. Dat fiind faptul că, de obicei, salariații unei GECT provin din mai multe state membre, atunci când se caută soluții practice ar trebui să se recurgă la experiențele GECT în raport cu obstacolele de ordin juridic și practic din calea mobilității;

32.

recunoaște angajamentul serviciilor online SOLVIT și Your Europe Advice, care ajută cetățenii și întreprinderile europene să înțeleagă și să își apere drepturile în UE. Anual, SOLVIT primește peste 1 300 de cereri de informații. Acest număr ar putea fi și mai mare dacă acest serviciu ar fi mai bine cunoscut în rândul cetățenilor și al întreprinderilor din UE; invită, prin urmare, statele membre, precum și autoritățile locale și regionale să ia măsurile necesare pentru ca centrele SOLIVIT să fie mai bine cunoscute, mai ales în rândul IMM-urilor, și să asigure creșterea numărului de angajați ai centrelor SOLVIT, în așa fel încât acestea să poată gestiona mai rapid solicitările de informații;

33.

subliniază că rețelele de consiliere existente (de exemplu EURES T, rețelele de experți din euroregiuni) și punctele de informare pentru lucrătorii frontalieri oferă un serviciu unic și sprijină într-o mare măsură eforturile depuse de Comisia Europeană în vederea creșterii mobilității profesionale în UE. Prin urmare, serviciile de consultanță transfrontaliere care facilitează mobilitatea, mai ales cele furnizate de autoritățile locale și regionale și de partenerii sociali, ar trebui considerate o misiune europeană și ar trebui să beneficieze de sprijinul financiar necesar;

34.

invită Comisia Europeană să monitorizeze cu regularitate punerea în aplicare a legislației UE referitoare la libera circulație a lucrătorilor, la nediscriminare, precum și la coordonarea sistemelor de securitate socială din statele membre ale UE și să contribuie activ la îmbunătățirea protecției drepturilor sociale ale lucrătorilor din UE, responsabilizând totodată statele membre să intensifice controalele vizând combaterea muncii la negru. De asemenea, ar trebui strânse cu regularitate date cantitative și calitative cu privire la mobilitatea profesională transfrontalieră din UE, astfel încât să se poată reacționa mai bine la noile evoluții și provocări;

35.

recunoaște importanța rolului autorităților regionale/locale în promovarea mobilității profesionale. UE ar trebui să profite de experiențele și cunoștințele lor tehnice și să elaboreze în parteneriat cu acestea concepte comune care să faciliteze mobilitatea geografică și să contribuie la crearea unei piețe europene a forței de muncă în adevăratul sens al cuvântului;

36.

sprijină ideea monitorizării transfrontaliere a pieței forței de muncă și a strângerii de materiale statistice fiabile la nivel regional/local. Disponibilitatea unor date suficiente este importantă la pregătirea strategiilor integrate pentru piața forței de muncă și a intervențiilor politice ca reacție la tendințele care apar în prezent;

37.

este de părere că dialogul politic la nivel european, național și regional/local, ca, de altfel, și dialogul cu organizațiile care reunesc salariați și angajatori, este indispensabil pentru depășirea provocărilor care apar în mod constant, precum schimbările structurii demografice sau lipsa de forță de muncă calificată;

38.

propune să se lanseze o platformă la nivel european care să identifice problemele cu care se confruntă lucrătorii frontalieri și să formuleze recomandări în vederea rezolvării lor. Această platformă ar garanta schimbul de cunoștințe de specialitate și utilizarea posibilelor sinergii și ar stimula dialogul cu organismele politice și administrative responsabile;

39.

propune să se elaboreze un compendiu al celor mai urgente obstacole și probleme legate de mobilitate și al posibilelor soluții, care să fie actualizat cu regularitate.