7.9.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 240/17


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 863/2013 AL COMISIEI

din 5 septembrie 2013

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), în special articolul 9 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87, este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codurile NC indicate în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (2), pentru o perioadă de trei luni, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre în ceea ce privește clasificarea mărfurilor în Nomenclatura combinată, dar care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codurile NC indicate în coloana 2 a aceluiași tabel.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii furnizate de autoritățile vamale ale statelor membre care nu sunt conforme cu dispozițiile prezentului regulament pot fi invocate în continuare pentru o perioadă de trei luni, în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 5 septembrie 2013.

Pentru Comisie, pentru președinte

Algirdas ŠEMETA

Membru al Comisiei


(1)   JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)   JO L 302, 19.10.1992, p. 1.


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Produs (denumit „modul de ceas de timp real”) care constă într-un circuit integrat monolitic și un cuarț, montate împreună pe un cadru metalic și încastrate într-o carcasă din material plastic cu dimensiuni de aproximativ 10 × 7 × 3 mm.

Produsul are o frecvență de oscilație de 32,768 kHz și funcționează cu o tensiune de alimentare de 2,7 până la 3,6 V. Produsul are un semnal de ieșire digital.

Produsul este utilizat în diverse aparate pentru a genera un semnal de ceas în vederea stabilirii intervalelor de timp.

 (*1) A se vedea imaginea.

9114 90 00

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, a notei 1 litera (n) de la secțiunea XVI, precum și a textului codurilor NC 9114 și 9114 90 00 .

Deoarece produsul conține atât un circuit integrat monolitic cât și un cuarț, el nu îndeplinește condițiile prevăzute la nota 8 litera (b) din capitolul 85. În consecință, clasificarea la poziția 8542 este exclusă.

Produsul generează un semnal de ceas pentru stabilirea intervalelor de timp, ceea ce reprezintă o funcție încadrată la capitolul 91.

Clasificarea la poziția 9110 este, de asemenea, exclusă deoarece produsul nu are toate componentele necesare pentru a fi considerat un mecanism de ceasornicărie incomplet (a se vedea, de asemenea, notele explicative ale Sistemului armonizat aferente poziției 9110 , al treilea paragraf).

În consecință, produsul trebuie să fie clasificat la codul NC 9114 90 00 ca alte furnituri de ceasornicărie [a se vedea, de asemenea, notele explicative ale Sistemului armonizat aferente poziției 9114 , (A), punctul (8)].

Image 1

(*1)  Imaginea are un caracter strict informativ.