Popoarele slave




Originea şi răspândirea slavilor în sec. 6-7   Limbile slave în ziua de azi




Slavii din sud-estul Europei în 1869           Statele slave
Slavii au fost un popor de origine indo-europeană, care au migrat dinspre răsărit și a
ocupat, în mileniul I, întinse teritorii dinn estul șicentrul Europei. Ei căutau pământuri mai bune
pentru agricultură și pășunat. Deoarece triburile slave s-au stabilit pe zone întinse, între ele au
apărut diferențieri de limbă. Astfel, slavii de est sunt rușii, ucrainenii și bielorușii de astǎzi. Slavii
de vest sunt strămoșii cehilor,slovacilor și polonezilor. Iar slavii de sud, cei care au migrat la
sudul Dunării, sunt bulgari, sârbi, croații, macedoneni, slovenii șimuntenegrenii.

        Slavii erau organizați în triburi și uniuni de triburi. Aceștia erau conduși de cnezi sau jupâni,
ajutați de Sfatul Bătrânilor. Dar, din secoleleVII și IX, slavii au început să își constituie state, ca, de
exemplu, statul cehilor (numit și statul lui Samo), cel al sârbilor, cu capitala laRașka sau cnezatele
ruse. La crearea celor din urmă, au contribuit și varegii sau vikingii, populație germanică din
nordul Europei.

        Strămoșii popoarelor slave se rugau la forțele naturii. Nu aveau Preotpreoți și nici temple,
dar ridicau idoli în păduri. Din secolele IX și X, popoarele slave au adoptat creștinismul. Slavii de
est (rușii, ucrainienii) și o parte a celor de sud (bulgarii, sârbii, macedonenii, muntenegrenii) sunt
creștini ortodocși. Cei de la apus (cehii, slovacii, polonezii) și o parte a celor de sud (croații,
slovenii) sunt creștinicatolici. Musulmani sunt bosniacii, precum și o parte a sârbilor (în Sangeac),
bulgarilor (pomacii) și macedonenilor (torbeși, gorani).
Una dintre marile realizări culturale ale slavilor a fost inventarea, în secolul IX, a alfabetului
chirilic. În epoca modernă s-au remarcatscriitori renumiți, mai ales în literatura rusă ca Feodor
Dostoievski sau Lev Tolstoi. Istoria muzicii cunoaște mari artiști de origine slavă, cum au fost
rușii Piotr Ilici Ceaikovski și Serghei Rahmaninov sau polonezul Ignacy Paderewski.

        Slavii de est

        Slavii răsăriteni sau rușii erau organizați în triburi conduse de cnezi. Trăiau în sate și târguri
de-a lungul râului Nipru. Datorită drumului comercial care pornea de la Marea Baltică și cobora pe
Nipru până la Marea Neagră și Constantinopol, negoțul s-a dezvoltat de timpuriu. Acest drum
comercial al slavilor de est s-a numit: drumul de la varegi la greci, fiindcă era folosit și
de normanzii numiți și varegi. In anul 862, trei frati normanzi au traversat Marea Baltică și au
întemeiat primele state rusești. Unul dintre ei, Rurik(862 - 879), s-a stabilit laNovgorod. Alți doi
șefi varegi, Askold și Dir, s-au stabilit la Kiev. În anul 880, fratele lui Rurik, Cneazul Oleg (879 - 912),
i-a omorat pe cei doi principi, Askold si Dir, și a creat un statslav cu capitala la Kiev. Varegii, puțini
la număr, au fost repede asimilați de masa slavă.

More Related Content

DOC
PPT
Lumea slava in_sec_viix
PDF
Ascensiunea rusiei
PPTX
Vintage portraits photography
PPT
Dacii Si Romanii
PPT
prezentare geografie Bercaru Georgiana
PPT
Geto dacii-ppt2
PPT
Popoaredeierisideazi1
Lumea slava in_sec_viix
Ascensiunea rusiei
Vintage portraits photography
Dacii Si Romanii
prezentare geografie Bercaru Georgiana
Geto dacii-ppt2
Popoaredeierisideazi1

Similar to Presentation pop slave (20)

PDF
Alf chirilic p.8-10
PDF
Ist. m. a rom.
PDF
Citeste 10 ...
PPS
Dezrobirea rromilor
PDF
Despre daci 1
PPTX
ȚIGANII.pptx
PPT
Prezentare literatura populara biblioteca
PPTX
vdocuments.net_dimensiunea-religioasa-a-existentei-570ac1d80c38a.pptx
PPT
Studiu de caz
PDF
Anglo saxonii
PPTX
Epoca medievală = Evul Mediu = Epoca de mijloc, între antichitate și epoca mo...
DOC
Sinteza Latinitate Si Dacism
PPTX
Popoare de ieri,popoare de azi
DOCX
Etnogeneza
PDF
Noi nu suntem urmasii romei dr.napoleon savescu
PPT
B personalitatii lugojene 1
PDF
Iii 1 pantaleoni
PPTX
Romii de-a lungul istoriei, proiect realizat în clasa a-12-a
PDF
Scriitori de pe Aleea Clasicilor din Chișinău. Descrieri și citate despre lim...
PDF
Aleea Clasicilor (Aleea Scriitorilor) din Chișinău
Alf chirilic p.8-10
Ist. m. a rom.
Citeste 10 ...
Dezrobirea rromilor
Despre daci 1
ȚIGANII.pptx
Prezentare literatura populara biblioteca
vdocuments.net_dimensiunea-religioasa-a-existentei-570ac1d80c38a.pptx
Studiu de caz
Anglo saxonii
Epoca medievală = Evul Mediu = Epoca de mijloc, între antichitate și epoca mo...
Sinteza Latinitate Si Dacism
Popoare de ieri,popoare de azi
Etnogeneza
Noi nu suntem urmasii romei dr.napoleon savescu
B personalitatii lugojene 1
Iii 1 pantaleoni
Romii de-a lungul istoriei, proiect realizat în clasa a-12-a
Scriitori de pe Aleea Clasicilor din Chișinău. Descrieri și citate despre lim...
Aleea Clasicilor (Aleea Scriitorilor) din Chișinău
Ad

More from mihaelapaduraru (20)

DOC
Proiectul ghita delia
DOC
Proiect tematic claudia si oana
PDF
Proiec tematic prezentare ppt
PDF
PPTX
Cozam Dafin Fotografi cu test initial clasa a 5 a
PPT
Primavara (1)
DOC
Referat com metodica 11noiem2013
DOC
Fisa ui3
DOC
Test evaluare digestie
PPT
Sistemul digestiv
PPT
Fiziologia aparatului digestiv
DOC
Fisa 2 lirism
DOC
Fisa lucru lirism
DOC
Fisa gen liric
DOC
Fisa gen liric
DOC
DOC
Test formativ stiinte_cl_2
DOC
Plante de camp
DOC
Fisa de lucru_stiinte
DOC
Fisa de lucru_stiinte
Proiectul ghita delia
Proiect tematic claudia si oana
Proiec tematic prezentare ppt
Cozam Dafin Fotografi cu test initial clasa a 5 a
Primavara (1)
Referat com metodica 11noiem2013
Fisa ui3
Test evaluare digestie
Sistemul digestiv
Fiziologia aparatului digestiv
Fisa 2 lirism
Fisa lucru lirism
Fisa gen liric
Fisa gen liric
Test formativ stiinte_cl_2
Plante de camp
Fisa de lucru_stiinte
Fisa de lucru_stiinte
Ad

Presentation pop slave

  • 1. Popoarele slave Originea şi răspândirea slavilor în sec. 6-7 Limbile slave în ziua de azi Slavii din sud-estul Europei în 1869 Statele slave
  • 2. Slavii au fost un popor de origine indo-europeană, care au migrat dinspre răsărit și a ocupat, în mileniul I, întinse teritorii dinn estul șicentrul Europei. Ei căutau pământuri mai bune pentru agricultură și pășunat. Deoarece triburile slave s-au stabilit pe zone întinse, între ele au apărut diferențieri de limbă. Astfel, slavii de est sunt rușii, ucrainenii și bielorușii de astǎzi. Slavii de vest sunt strămoșii cehilor,slovacilor și polonezilor. Iar slavii de sud, cei care au migrat la sudul Dunării, sunt bulgari, sârbi, croații, macedoneni, slovenii șimuntenegrenii. Slavii erau organizați în triburi și uniuni de triburi. Aceștia erau conduși de cnezi sau jupâni, ajutați de Sfatul Bătrânilor. Dar, din secoleleVII și IX, slavii au început să își constituie state, ca, de exemplu, statul cehilor (numit și statul lui Samo), cel al sârbilor, cu capitala laRașka sau cnezatele ruse. La crearea celor din urmă, au contribuit și varegii sau vikingii, populație germanică din nordul Europei. Strămoșii popoarelor slave se rugau la forțele naturii. Nu aveau Preotpreoți și nici temple, dar ridicau idoli în păduri. Din secolele IX și X, popoarele slave au adoptat creștinismul. Slavii de est (rușii, ucrainienii) și o parte a celor de sud (bulgarii, sârbii, macedonenii, muntenegrenii) sunt creștini ortodocși. Cei de la apus (cehii, slovacii, polonezii) și o parte a celor de sud (croații, slovenii) sunt creștinicatolici. Musulmani sunt bosniacii, precum și o parte a sârbilor (în Sangeac), bulgarilor (pomacii) și macedonenilor (torbeși, gorani).
  • 3. Una dintre marile realizări culturale ale slavilor a fost inventarea, în secolul IX, a alfabetului chirilic. În epoca modernă s-au remarcatscriitori renumiți, mai ales în literatura rusă ca Feodor Dostoievski sau Lev Tolstoi. Istoria muzicii cunoaște mari artiști de origine slavă, cum au fost rușii Piotr Ilici Ceaikovski și Serghei Rahmaninov sau polonezul Ignacy Paderewski. Slavii de est Slavii răsăriteni sau rușii erau organizați în triburi conduse de cnezi. Trăiau în sate și târguri de-a lungul râului Nipru. Datorită drumului comercial care pornea de la Marea Baltică și cobora pe Nipru până la Marea Neagră și Constantinopol, negoțul s-a dezvoltat de timpuriu. Acest drum comercial al slavilor de est s-a numit: drumul de la varegi la greci, fiindcă era folosit și de normanzii numiți și varegi. In anul 862, trei frati normanzi au traversat Marea Baltică și au întemeiat primele state rusești. Unul dintre ei, Rurik(862 - 879), s-a stabilit laNovgorod. Alți doi șefi varegi, Askold și Dir, s-au stabilit la Kiev. În anul 880, fratele lui Rurik, Cneazul Oleg (879 - 912), i-a omorat pe cei doi principi, Askold si Dir, și a creat un statslav cu capitala la Kiev. Varegii, puțini la număr, au fost repede asimilați de masa slavă.