Fasolea
- 1. FASOLEA
- 2. Importanţa fasolei C onstă în marea valoare alimentară a boabelor ei. Ele constituie un aliment bogat în proteine (25 – 28%) şi vitamine foarte nutritive şi foarte ieftin. Tulpinile de fasole rămase după treierat (vrejii), împreună cu 16116d315q păstăile, sunt de asemenea bogate în proteine şi reprezintă un bun furaj mai ales pentru oi. În ţara noastră suprafeţele cultivate cu fasole în cultură pură a crescut mult în ultimii ani. În plus, pe suprafeţe însemnate, fasolea se cultivă şi intercalat, printre porumb.
- 4. Soiuri Soiurile cultivate în ţara noastră, fac parte din specia de fasole comună (phaseolus vulgaris). Soiurile de fasole cultivate au o perioadă scurtă de vegetaţie (75 – 100 zile) şi sunt cu seminţe albe. După modul de creştere a plantei, soiurile se prezintă sub două forme: - cu tulpina scundă (30 – 40 cm) şi dreaptă cunoscute şi sub numele de soiuri de „fasole oloagă”; - cu tulpină mai înaltă (50 – 70 cm), semivolubilă.
- 6. Particularităţile morfologice şi biologice Rădăcina principală este un pivot care pătrunde la adâncimi diferite şi se ramifică, mai mult sau mai puţin, în funcţie de specie. Caracteristica rădăcinilor de leguminoase este formare de nodozităţi în care activează bacterii din genul Rhizobium, în relaţiile de simbioză cu plantele gazdă. El pătrund în rădăcini prin perii absorbanţi, ajung în scoarţă unde se înmulţesc. La început bacteriile trăiesc parazite pe planta gazdă iar când devin lucrătoare fixează azotul din aerul solului; asigurând planta cu acest element. În sol nu se găsesc totdeauna bacteriile specifice plantelor leguminoase sau dacă sunt, ele pot fi slab active sau chiar inactive. În acest scop se folosesc culturi artificiale de bacterii, cum este biopreparatul Nitragin. Tulpina variază în funcţie de specie. Este, în general, ramificată şi are înălţimea cuprinsă între 30 – 60 centimetri la fasolea pitică, şi 200 – 300 centimetri la fasolea urcătoare. Portul erect şi formarea ramificaţiilor pe tulpină uşurează dezvoltarea mecanizată. Frunzele sunt compuse: trifoliate la fasole. Foliolele au forme şi mărimi diferite, iar stipelele sunt mai mari decât foliolele la mazăre.
- 8. Florile sunt grupate în racem, alcătuite pe tipul 5, ele au structura florală caracteristică. Caliciul este format din 5 sepale unite, de forme, culori, şi mărimi diferite. Androceul este alcătuit din zece stamine. Gineceul este format din ovar, cu o lojă, având mai multe ovule, dintr-un stil lung şi un stigmat măciucat. Înflorirea se face treptat de la bază spre vârf şi durează la o plantă 10 – 25 zile. Polenizarea este autogamă. Fructul este o păstaie de diferite mărimi, forme şi culori, cu una sau mai multe seminţe în interior, la maturitate este dehiscentă. Sămânţa are forme, mărimi şi culori foarte diferite, este alcătuită din tegument şi embrion. Tegumentul este gros şi greu permeabil, pe suprafaţa lui se observă hilul, reprezentând locul de fixare a seminţei de pericarp. Embrionul este format din: două cotiledoane mari, tigelă, muguraş şi radiculă. Coacerea leguminoaselor se desfăşoară în următoarele faze: coacerea în lapte, seminţele sunt verzi şi au conţinutul lăptos; - coacerea în pârgă, seminţele au consistenţa cerii şi o culoare apropiată de cea specifică soiului; - coacerea deplină, seminţele sunt tari, iar păstăile dehiscente plesnesc. Germinaţia seminţelor de leguminoase este epigeică.
- 10. Clima Fasolea este o plantă iubitoare de căldură. Seminţele germinează la temperatura de 8 – 10 °C, iar în timpul vegetaţiei necesită o temperatură de 20 – 25 °C. Temperaturile joase întârzie creşterea şi dezvoltarea, iar gerurile, chiar de 0 °C distrug cultura. Temperaturile prea ridicate (peste 25°C) mai ales în perioada înfloririi, nu-i sunt asemenea favorabile. În ce priveşte umiditatea fasolea rezistă relativ bine la secetă, în special în prima parte a vegetaţiei. Are însă nevoie de umiditate moderată, în special de umiditate atmosferică, în timpul fecundării florilor şi a formării boabelor. Din această cauză în Sudul ţării, fasolea dă rezultate foarte bune cât se cultivă intercalat, printre porumb. Umiditatea prea multă este însă dăunătoare, favorând apariţia bolilor. Solurile favorabile pentru fasole sunt cele cu textură mijlocie (lutoase, lut – nisipoase), fertile, cu reacţie neutră (pH – ul 6,5 - 7,5). Nu sunt indicate solurile: grele, reci, umede, nici cele nisipoase sau salinizate.
- 12. Zonele de cultură În ţara noastră fasolea găseşte condiţii foarte favorabile, în Câmpia de Vest şi Câmpia Transilvaniei, mai ales pe văile principalelor râuri. În restul ţării fasolea poate fi cultivată în condiţii favorabile de cea mai mare parte a terenurilor arabile.
- 14. Rotaţia Fasolea este, în general, puţin pretenţioasă faţă de planta premergătoare. Cele mai bune rezultate le dă însă când urmează după culturile care părăsesc terenul mai devreme şi dau posibilitatea ca, prin lucrările de pregătire, să se acumuleze cât mai multă umiditate în sol (cerealele păioase şi culturile prăşitoare timpuri). Nu sunt indicate ca plantele premergătoare pentru fasolea culturile de leguminoase în general de floarea soarelui, rapiţă sau în întrucât acestea pot favoriza răspândirea unor boli comune. De asemenea, fasolea nu poate urma nici după porumbul tratat cu erbicide triazinice. Deşi fasolea merge uneori bine şi după ea însăşi, pentru a se preveni răspândirea bolilor specifice, se recomandă să nu revină pe acelaşi teren decât după o perioadă de cel puţin 4 ani. Fiind în acelaşi timp leguminoasă şi prăşitoare şi racoltându-se destul de timpuriu, fasolea este o bună premergătoare pentru cele mai multe culturi inclusiv pentru cerealele de toamnă.
- 16. Fertilizarea Fasolea, ca şi alte leguminoase pentru boabe, reacţionează mai slab la aplicarea unor doze ridicate ca îngrăşăminte. Dintre îngrăşămintele chimice cele cu fosfor se vor aplica toamna odată cu arătura în doze de 30 – 60 kilograme substanţă activă la hectar, în funcţie de rezerva de fosfor din sol. Îngrăşămintele cu azot se recomandă să nu se aplice înainte de semănat. Necesarul de îngrăşăminte cu azot se stabileşte în funcţie de formarea nodozităţilor produse de bacteriile simbiotice pe rădăcinile plantelor de fasole, care se determină după 20 – 25 zile de la răsărire. În cazul când la mai mult de 80% din plante se găsesc minim 5 nodozităţi, se vor aplica 0 – 30 kilograme la hectar N.s.a. În caz contrar se vor aplica 30 – 70 kilograme la hectar azot substanţă activă în funcţie de fertilitatea solului. Îngrăşămintele cu azot în dozele menţionate se vor administra concomitent cu praşilele mecanice, cel mai târziu până la înflorire. Fasolea are cerinţe ridicate faţă de elementele nutritive din sol, în primul rând din cauza sistemului radicular slab dezvoltat. Totuşi, planta reacţionează moderat la îngrăşăminte, deoarece îşi poate asigura cea mai mare parte din necesarul de azot (până la 75%) pe cale simbiotică şi poate valorifica destul de bine efectul remanent al îngrăşămintelor aplicate la planta premergătoare.
- 18. Lucrările solului Fasolea are o serie de particularităţi (putere redusă de străbatere a germenilor spre suprafaţă, necesar mare de apă pentru germinare) care impun o atenţie mai mare decât pentru alte culturi (de exemplu, porumb) la efectuarea lucrărilor solului. Lucrările solului constau în dezmiriştit, efectuat imediat după recoltarea premergătoarei şi urmat de arătură adâncă (la 25-30 cm), pentru afânarea profundă a solului şi distrugerea buruienilor perene. Până în toamnă, se efectuează lucrări repetate de grăpat, pentru mărunţirea şi nivelarea arăturii şi pentru distrugerea buruienilor. Foarte importantă este evitarea denivelării terenului prin lucrările de pregătire. Atunci când situaţia existentă pe teren impune, se fac lucrări speciale pentru nivelarea terenului; aceasta este cerinţa obligatorie, pentru a se putea realiza un semănat uniform şi a obţine o dezvoltare uniformă a culturii şi care să faciliteze recoltarea mecanizată, cu pierderi minime. Imediat după zvântarea solului în primăvară este necesară, de regulă, o lucrare de grăpat, cu scopul afânării şi mobilizării solului, care s-a tasat peste iarnă. Patul germinativ se pregăteşte chiar înainte de semănat, printr-o lucrare cu combinatorul, efectuată superficial (6-7 cm adâncime). Pe terenurile tasate, insuficient nivelate, îmburuienate, precum şi în cazurile în care se administrează erbicide uşor volatile (şi care necesită încorporare adâncă), ultima lucrare înainte de semănat se face cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi şi lamă nivelatoare. În cultura fasolei trebuie evitat un număr prea mare de lucrări în primăvară: solul pierde multă apă prin evaporare şi, ca urmare, se va semăna în sol uscat, răsăritul va fi întârziat şu neuniform, eficacitatea inoculării bacteriene scade; pulverizarea solului facilitează formarea crustei după semănat.
- 20. Pregătirea patului germinativ S e efectuează cu utilaje diferite, prin care să se realizeze un strat foarte bine afânat pe adâncimea de semănat (fasolea are germinaţie epigeică), în acelaşi timp cu combaterea tuturor buruienilor răsărite şi cu încorporarea corectă a erbicidelor utilizate. Patul germinativ se pregăteşte, de obicei, prin două lucrări: - prima cu discul de agregat cu grapa cu colţi reglabili si o bară nivelatoare; - a doua cu combinatorul.
- 22. Sămânţa şi semănatul Seminţele de fasole destinate semănatului trebuie să posede o puritate de cel puţin 98% şi o capacitate de germinaţie de cel puţin 90%. Înainte de semănat se recomandă ca seminţele să fie tratate cu biopreparatul Nitragen – fasole. Tratamentul se efectuează, obişnuit, la sămânţă, ziua semănatului, după instrucţiunile care însoţesc preparatul, folosind 4 flacoane pentru cantitatea de sămânţă necesară la un hectar. Tratamentul se poate face şi concomitent cu semănatul, prin pulverizarea suspensiei bacteriene direct în sol, în zona seminţelor cu ajutorul unui dispozitiv prevăzut cu duze ataşat la brăzdarele semănătorii. Epoca optimă de semănat la fasole este cât în sol la adâncimea de 5 – 6 centimetri se realizează, în timp de 3 zile consecutiv temperatura de 8 °C şi vremea în curs de încălzire. Practic epoca de semănat a fasolei coincide cu cea a porumbului. Densitatea optimă de semănat este 50 – 55 boabe germinabile pe metru la pătrat la soiurile cu creştere viguroasă şi bobul mare. Pentru cultura irigată, densităţile se majorează cu câte 5 boabe germinabile pe metru pătrat aceste densităţi se realizează obişnuit cu o cantitate de sămânţă de 80 – 110 kilograme la hectar, la soiurile cu bobul mai mare. Semănatul fasolei se face în rânduri simple sau în benzi. În practică este preferat semănatul unor rânduri simple la distanţa de 60 – 70 centimetri, utilizând semănătoarea SPC – 6. Semănatul se mai poate face la distanţa de 50 centimetri între rânduri şi 65 – 70 centimetri între benzi, pe intervalul călcat de roţile tractorului. În acest caz semănătoarea se echipează cu 9 secţii (SPC – 9). Semănatul la distanţa de 50 centimetri între rânduri şi în benzi pretinde însă utilizarea obligatorie de erbicide, precum şi tractoare şi cultivatoare de tip legumicol pentru a putea asigura lucrările de întreţinere în condiţiile distanţei mai mici între rânduri. Adâncimea de semănat, din cauza răsăririi epigeice, este de 5 – 6 centimetri, putând fii redusă la 4 centimetri în condiţii de irigare.
- 24. Combaterea buruienilor Fasolea este foarte sensibilă la îmburuienare, din care cauză menţinerea culturii curată de buruieni în timpul vegetaţiei constituie obiectivul principal al lucrărilor de îngrijire. În cazul în care nu s-au aplicat erbicide pentru combaterea buruienilor sunt necesare 3 praşile mecanice şi una, două praşile manuale pe rând (prăşit – plivit). Prima praşilă mecanică trebuie executată imediat după răsărire, când se cunosc bine rândurile, iar ultima înainte de înflorirea plantelor. Pentru combaterea chimică a buruienilor se recomandă erbicidele: Treflan (4 litri la hectar) şi Basagran (3 litri la hectar). Treflanul, combate în special buruienile monocotiledonate anuale şi se administrează la pregătirea patului germinativ. Fiind foarte volatil, încorporarea lui în sol trebuie făcută adânc în cel mult 15 minute de la aplicare. Basagranul, combate buruienile dicotiledonate şi se administrează după răsărirea fasolei, când buruienile se află în faza de rozetă (3 – 5 frunze), iar fasolea are 1 – 3 frunze trifoliate. La culturile de fasole erbicidate se vor aplica în timpul vegetaţiei, după caz, una, două praşile mecanice şi chiar o lucrare manuală (prăşit - plivit) pe rând, pentru distrugerea unor buruieni rezistente la acţiunea erbicidelor.
- 26. Combaterea bolilor şi dăunătorilor Principalele boli ale fasolei, antracnoza şi bacterioza, se pot combate obişnuit prin trei tratamente prevenite cu zeamă bordeleză 1% (7,5 kilograme la hectar), oxiclorură de cupru sau Turdacupral 0,5%, 14,5 kilograme la hectar: - primul efectuat imediat după răsărirea completă a plantelor; - al doilea înainte de înflorire; - al treilea la formarea păstăilor. Dintre dăunători, gărgăriţa fasolei (Acanthoscelides obtectus), provoacă cele mai importante pagube. Se combate prin tratarea culturii cu unul din produsele: Sinoratox 35 (1,5 litri la hectar), Carbetox 37 (3 litri la hectar), Lindatox 3 (25 kilograme la hectar), la intrarea în pârgă a primelor păstăi, iar în depozite prin gazarea seminţelor, imediat după recoltare, cu sulfură de carbon, un kilogram la tona de seminţe, sau prin tratarea cu pastile Phostoxin, sau Delicia, 30 grame la tonă, în spaţii închise, sau 45 – 60 grame la tonă sub prelată.
- 28. Irigarea Fasolea reacţionează bine la irigare, dând sporuri substanţiale de producţie în anii secetoşi, prin irigare, producţia de boabe la fasole poate fi, practic, dublată. Perioada critică pentru apă a fasolei, când se cer efectuate udările, începe cu înflorirea plantelor (în jurul datei de 15 iunie) şi se încheie la umplerea boabelor (care are loc spre sfârşitul). În acest interval de timp se vor efectua una, trei udări, funcţie de precipitaţiile căzute, cu norme de câte 500 metri cubi la hectar. Prin aceste udări se urmăreşte menţinerea umidităţii solului pe adâncimea de 80 centimetri la peste 50% din intervalul umidităţii active. Dacă în momentul semănatului umiditatea solului este insuficientă, se va aplica o udare de răsărire de 250 metri cubi la hectar.
- 30. Recoltarea Fasolea cere multă atenţie, deoarece păstăile plesnesc uşor şi se pot produce pierderi mari prin scuturarea boabelor. Se recomandă să se recolteze când 2/3 din păstăi au ajuns la maturitate, iar boabele din păstăile superioare sunt suficient de tari. Recoltarea se face: - manual; - prin smulgere; - mecanizat; - prin tăierea plantelor la 3 – 4 centimetri sub nivelul solului; - cu ajutorul unor cuţite speciale (cu lama lungă), montate pe cultivator. Dislocarea plantelor se poate realiza şi cu maşina de recoltat fasole MRF – 4, prevăzută cu discuri rotative. Plantele smulse manual se strâng în poloage mici, de 50 – 60 centimetri înălţime, care se lasă câteva zile să se usuce, dup care se treieră cu combina C – 12, trecându-se de la polog la polog. Plantele dislocate mecanic se strâng în brazde cu grebla oblică (GO – 3), iar după 2 – 3 zile se treieră cu combina C – 12 prevăzută cu ridicător şi modificată special pentru fasole, pentru a se evita spargerea boabelor. Producţiile de boabe oscilează foarte mult. Se consideră normale producţiile de 1000 – 1500 kilograme la hectar în cultura neirigată şi de 2000 – 3000 kilograme la hectar în cultura irigată.
- 32. Cultura intercalată a fasolei printre porumb Acest mod de cultură ocupă la noi suprafeţe însemnate, fiind răspândit mai ales în cooperative agricole de producţie din cauză că recoltarea fasolei în aceste condiţii reclamă multe braţe de lucru. Acest mod de cultură este avantajos pentru fasolea, plantele de porumb creând un microclimat favorabil plantelor de fasole, foarte sensibil la seceta atmosferică în faza de înflorire. Fasolea nu trebuie însă cultivată intercalat, când la porumb se aplică erbicide pe bază de Atrazin la care fasolea este sensibilă. Pentru cultura intercalată se recomandă o densitate de 10 – 20 mii cuiburi de fasole la hectar. Densitatea optimă a porumbului rămânând nemodoficată. În practică, semănatul fasolei prin porumb se face cu sapa în cuiburi, pe rândul de porumb îndată după răsărirea porumbului, punând în cuib câte 3 – 4 seminţe. Semănatul se poate face cu semănătoarea SPC – 6 concomitent cu semănatul porumbului; în acest caz semănătoarea va fi echipată cu distribuitor dublu. Cantitatea de sămânţă de fasole necesară pentru un hectar este aproximativ 15 - 20 kilograme. Producţiile de fasole care se obţin în cultura intercalată sunt de 200 – 500 kilograme la hectar.
- 34. Cultura succesivă a fasolei Fasolea pentru boabe poate să dea producţii bune, apropiate de cele normale şi dacă este cultivată, ca a doua cultură, după plantele care se recoltează la începutul verii (orz şi grâu de toamnă, cartofi timpurii, borceaguri). Fasolea în a doua cultură reuşeşte în zonele de câmpie di Sudul şi Vestul ţării şi numai în condiţii de irigare. De asemenea, este necesar să fie folosite soiurile cele mai timpurii, cu tulpina oloagă: Fundulea 332 şi Gratiot. Tehnologia de cultivare este asemănătoare cu cea folosită în cultura obişnuită, cu deosebirea că dintre îngrăşăminte, se aplică direct numai 30-40 kilograme azot la hectar, deoarece fasolea valorifică cu fosfor şi potasiu aplicate culturii premergătoare. Semănatul trebuie efectuat până cel mai târziu 5 iulie. Densitatea de semănat este puţin mai mare decât în cultura principală: 50-60 boabe germinabile pe metru pătrat. În funcţie de regimul de precipitaţii se aplică una, două udări de răsărire, cu norme mici de 200-300 metri cubi apă la hectar şi două, trei udări în timpul vegetaţiei, cu norme de 500-600 metri cubi la hectar. Producţiile care se pot obţine sunt de 1000-2000 kilograme la hectar şi chiar mai mult în condiţii favorabile.